RAPORT AL  PARTII SINDICALE DIN DELEGATIA ROMANIEI LA OIM

18 iunie 2015

In perioada 1 – 13 iunie 2015 s-a desfasurat la Geneva ce-a de a 104-a editie a Conferintei Organizatiei Internationale a Muncii, care intruneste anual peste 4000 participanti, reprezentanti ai guvernelor, organizatiilor patronale si ai organizatiilor sindicale din cele 185 de state membre OIM.

Din delegatia Romaniei de anul acesta au facut parte reprezentantii angajatorilor si ai lucratorilor:

– Bogdan Iuliu Hossu, presedinte al CNS Cartel Alfa;

– Sorin Stan, secretar general CNSLR Fratia

– Mariana Kniesner, vicepresedinte al Blocului National Sindical;

Lucrarile din acest an ale conferintei au fost deschise de directorul general al OIM, Guy Ryder, prin prezentarea raportului „Initiativa centenara privind viitorul muncii”, iar temele prioritare in jurul carora s-au constituit comisiile tehnice au fost:

  • Tranzitia de la economia informala la economia formala;
  • Intrerprinderile mici si mijlocii si capacitatea acestora de a crea locuri de munca;
  • Aplicarea standardelor internationale ale muncii;
  • Protectia sociala a lucratorilor.

In plus au fost dezbatute agenda de dezvoltare post-2015, programul si proiectul de buget 2016-2017 ale OIM.

Pentru a permite comisiilor tehnice sa inceapa lucrarile din prima zi a Conferintei, la cererea partenerilor sociali, s-a decis ca reuniunile preliminare ale grupurilor de lucru sa se tina duminica, 31 mai a.c. In cadrul acestor reuniuni, grupurile guvernamentale, ale angajatorilor si ale lucratorilor si-au ales liderii, au facut propuneri de reprezentanti in comisiile tehnice si au luat cunostinta de procedurile Conferintei.

 

Principalele puncte de interes ale Conferintei:

  1. Sedinta plenara de deschidere a Conferintei a avut loc la Palatul Natiunilor pe 1 iunie a.c., ora 11.45, dupa urmatorul program:
  • Deschiderea oficiata de catre presedintele CA
  • Alegerea presedintelui Conferintei Internationale a Muncii
  • Discursul presedintelui Conferintei;
  • Alegerea vicepresedintelui Conferintei;
  • Constituirea comisiei de verificare a mandatelor;
  • Numirea liderilor de grup;
  • Constituirea comisiilor permanente si a comisiilor tehnice pentru fiecare tema inscrisa pe ordinea de zi;
  • Propuneri de suspendare a unor dispozitii din Regulamentul Conferintei;
  • Declaratia directorului general al BIM si prezentarea raportului „Initiativa centenara pentru viitorul muncii”;
  • Prezentarea raportului presedintelui CA;
  • Discursul purtatorului de cuvant al angajatorilor si cel al purtatorului de cuvant al lucratorilor;
  • Inchiderea sedintei.
  1. Comisiile tehnice au inceput activitatea in aceeasi zi, 1 iunie a.c., la ora 14.30:
  • Comisia pentru aplicarea standardelor internationale ale muncii;
  • Comisia pentru intreprinderile mici si mijlocii si crearea locurilor de munca;
  • Comisia pentru tranzitia de la economia informala la economia formala;
  • Comisia pentru protectia sociala a lucratorilor.

III. Raportul directorului general Guy Ryder, „Initiativa centenara pentru viitorul muncii”, raportul Comisiei pentru tranzitia de la economia informala la economia formala, al Comisiei pentru intrerprinderile mici si mijlocii si crearea locurilor de munca si cel al Comisiei pentru protectia sociala a lucratorilor au fost dezbatute si adoptate in sedinta plenara a Conferintei din 10 iunie.

  1. Proiectul de Recomandare realizat de Comisia pentru tranzitia de la economia informala la economia formala si Rezolutia privind Programul si Bugetul OIM pentru 2016-2017 au fost supuse votului plenului din 12 iunie a.c.
  2. Raportului Comisiei de aplicare a normelor/standardelor a fost adoptat in sedinta plenului din 13 iunie a.c..

            ***In mesajul adresat plenului Conferintei Internationale a Muncii, reprezentantii sindicali din Romania au tinut sa salute initiativa directorului general OIM, Guy Ryder, privind viitorul muncii, axata pe 4 directii majore: munca si societate; organizarea muncii si a productiei; locuri de munca decente pentru toti si guvernanta muncii. De asemenea, au subliniat importanta participarii partenerilor sociali in procesele decizionale la nivel national si international care trebuie sa se adreseze noilor nevoi sau „noilor crize” manifeste la scara mondiala, legate de insuficienta locurilor de munca, precaritatea dialogului social, calitatea locurilor de munca, politicile salariale, sanatatea si securitatea la locul de munca, ocuparea tinerilor, protectia sociala, cresterea economica, justitia sociala, etc. In particular, s-a atras atentia plenului Conferintei asupra modificarii legislatiei muncii din Romania in anul 2011, respectiv a Codului Muncii, legii patronatelor, legii sindicatelor, legii conflictelor de munca, legii negocierilor colective si a legii CES, subliniind faptul ca in ciuda solicitarilor OIM, Guvernul Romaniei refuza in continuare sa faca rectificarile care se impun conform conventiilor OIM, lucratorii din Romania avand un statut de „observatori amutiti”, privati de forta de a lupta pentru drepturile lor fundamentale.

OBSERVATIE:

In luarea sa de cuvant si raportul prezentat, directorul general al Biroului International al Muncii, dl Guy Ryder, a tinut sa mentioneze ca este inedita oportunitatea de elaborare la nivel mondial a unei Recomandari privind formalizarea economiei informale, suportul tripartit impunandu-se ca proritate politica.

Dl Guy Ryder a subliniat faptul ca, in conditiile in care aproape jumatate din forta de munca globala este prinsa in capcana activitatilor informale, OIM ar pierde din credibilitate si relevanta daca ar evita sa abordeze provocarile cu care se confrunta acesti lucratori. E de vazut cum pot fi protejati formal lucratorii care eludeaza formalizarea legala a propriei munci!

Initiativa Centenara lansata de BIM enunta directii care sa asigure „un viitor al muncii decente” in conexiune directa cu o mai buna guvernare, respectarea standardelor de munca, competitivitatea intreprinderilor, eradicarea saraciei, egalitatea de sanse etc.

Schimbarile climatice, impactul acestora asupra „lumii muncii”, combaterea muncii copilului si promovarea educatiei de calitate s-au aflat de asemenea pe agenda Conferintei.

Toate documentele aferente Conferintei OIM 2015 sunt disponibile pe site-ul organizatiei:

http://www.ilo.org/ilc/ILCSessions/104/lang–en/index.htm

 

sursa: bns.ro